Aveți cumva o întrebare care vă frământă? Aveți ocazia să o puneți aici.
Bună ziua.
Sper ca sunteți bine, domnule Chirila, cu ajutorul Domnului. Am descoperit, cam târziu, scrisoarea de mai jos (o găsesc absolut extraordinara, explicita, clara, pe înțelesul omului simplu, neteologhisit), pe care, sunt sigura, dv. o cunoașteți de când a fost publicata. Oricum ar fi, trebuie lipită pe toate bisericile noastre.
Nu e niciodată prea târziu.
Sper s-o citească toți cei care sunt prezenți pe acest site.
Va doresc toate cele bune și o zi binecuvântată . https://saccsiv.wordpress.com/2016/10/31/marele-sinod-credinciosi-din-austria-scrisoare-deschisa-catre-mitropolitul-serafim-joanta/
Sărutmâna Părinte, ce mi puteți spune despre canoanele Maicii Domnului, Theotokarion sunt canonice se pot citi zilnic cate un canon?
Nu stiu ce am in ultima perioada. Am o atitudine foarte urata fata de logodnicul meu(ne casatorim peste o luna). Ma uit la el ca si el ramane surprins ca omul de langa el poate deveni asa.
Am fost ieri la dans pentru repetitia dansul mirilor, iar el nu a fost mai deloc in apele sale, ba chiar mi-a parut ca a avut o atitudine de respingere fata de mine. Ulterior, eu m-am simtit destul de aiurea pentru asta si nu am mai vrut sa vorbesc cu el. Cand ne-am pus in pat amandoi el mi-a spus ca vede iar ca am tendinta de control asupra lui si ca din nou nu am avut rabdare cu el, desi de data aceasta nu mi s-a mai parut ca am fost asa. M-am enervat si din furie am dat in el spunandu-i ca nu am fost asa ci de fapt el pur si simplu m-a respins toata sedinta. Au urmat destul de multe replici acide din partea mea, i-am spus ca ma face sa ma gandesc daca facem pasul potrivit. Din furie si frustrare mi-am dat jos inelul de logodna si i l-am pus in mana. Fiind intuneric si multa tensiune el nici nu a simtit ca i-am dat inelul, iar acesta s-a pierdut pe undeva prin casa. Nu stiu ce am. Nu stiu de ce am devenit atat de agresiva. Am inceput sa imit tot comportamentul tatei de acasa, am inceput sa ma dau mai mult victima decat agresor. Tata avea un obicei pe care nu l-am agreat niciodata si anume ca isi arunca verigheta la nervi mai mereu, iar acum am ajuns sa fac si eu acelasi lucru. Nu stiu de ce sunt asa. Parca am un duh rau in maine care ma pune sa stric ce am cu Logodnicul. Am cautat aseara si de dimineata inelul de logodna, dar este de negasit. Totul din cauza mea! Nu stiu sa ma temperez. Nu stiu sa renunt pentru pace. Parca imi place tensiunea.
Ma uit si vad cat l-am facut sa sufere pana acum, iar eu nu stiu ce este cu mine si de ce am ajuns asa.
Am devenit foarte capricioasa si recunosc ca am tendinta de control. Nu stiu sa tac si nu stiu sa fac pace. Ajutati-ma sa imi revin, va rog...
Buna ziua!
Tocmai am aflat ca nasii nostri de cununie vor avea un copil, iar ei doresc ca noi sa fim nasi de botez ai acestui copil. Este posibil ca finii sa boteze copilul nasilor?
Multumesc!
Bună ziua! Bisericile din România pe stil vechi sunt ale stiliștilor?
Mulțumesc pentru sfat și informație. Profit, ca să va mai întreb ceva.
Iată ce spune Sf. Serafim de Sarov. Cum interpretati dv ? Ce vrea exact sa spună??? "Câteodată, în această lume, oamenii iau Sfânta Împărtăşanie; dar, după judecăţile Domnului ei rămân neîmpărtăşiţi. Un altul poate dori să se împărtăşească, dar dorinţa sa rămâne neîmplinită, independent de voinţa sa. Unui astfel de om Sfânta Împărtăşanie îi poate fi dăruită în chip nevăzut, printr-un înger al lui Dumnezeu."
Deci, ca să o informez si pe prietena mea: la Proscomidie pot fi pomeniți doar ortodocșii (si nici aceștia toți, din ce am citit eu)?
Nu înțeleg de ce preoții noștri nu cunosc Sfintele Canoane...
Va mulțumesc din suflet.
Bună ziua!
Mai vin cu o întrebare. Am o prietena catolică, portugheza, pe moarte. O alta prietena româncă ortodoxă practicantă, din București, mi-a zis ca preotul la care merge ea îi pune, fără probleme, pe neortodocsi la Proscomidie și la pomelnice.
Eu știu de la duhovnicul meu, precum și din Sfintele Canoane etc. faptul ca nu trebuie pomeniți la Proscomidie nici măcar ortodocșii care au făcut anumite păcate mari.
Eu, personal, ce rugăciuni pot face pentru aceasta prietenă foarte dragă, care este înspăimântată de apropierea morții?
Va mulțumesc din suflet, domnule Chitila.
Părinte, avem cumva o mică problema in a gestiona relația cu o familie de foști prieteni. De cate ori trec pe la noi trebuie ulterior sa ni se întâmple ceva rău (ori accident cu mașinile, ori sa ma cert cu soțul, ori sa ne fie rău fizic). I-am ajutat mult in trecut și lucrurile S-au răcit din momentul in care au început sa se ridice in afaceri încercând sa ne îngroape pe noi, sa vorbească lucruri neadevărate ca sa pierdem contractele și sa le ia ei, lucru pe care l-am făcut tuturor din cercul de prieteni. Au in continuare sa ne dea o suma mare de bani, iar atunci când trec pe la sediu sa ne mai lase din bani sau si dacă dau un simplu telefon efectiv toată energia in casa și in cuplu se schimba. Luni bune nu am luat in considerare pana când au venit sa ne făcută oferta la o mașina, am refuzat și a doua zi i-a bubuit motorul. E posibil și sa fiu eu paranoica, si am început sa ii evit numai ca sa am liniște.
Exista posibilitatea sa ne influențeze negativ? Nu vreau sa imi fac păcate aiurea, vreau doar sa am liniște in familie si in firma. Ce pot sa fac?
Bună ziua, domnule Chirila.
Sper ca sunteți bine, cu ajutorul bunului Dumnezeu.
As dori, va rog, să-mi spuneți dacă dv. mai aveți timp de răspuns oamenilor (îmi imaginez ca nu e deloc simplu) sau ne indicați un alt teolog (ori preot ortodox) căruia să ne putem adresa.
Va mulțumesc frumos pentru atenție și răbdare.
L-ați cunoscut personal pe părintele Proclu, cel plin de Duh Sfânt?
Dacă da, e un dar pe care vi l-a făcut Domnul.
Părinte, îmi cer iertare pentru această întrebare relevanta sau irelevantă..
Dar cum se știu sfinții să ajute in secolul acesta la diferite probleme daca ei nu au trăit aceste probleme pe atunci, 2. exista oare un mic ajutor din partea lui Hristos, sau a sfințiilor/ Maica Domnului la probleme mai mult sau mai puține ilegale, cunosc un prof de istorie care a reușit să facă o problema ilegală cu toate că mi a spus că a păcătuit și a cerut scuze, și s a spovedit și de atunci merge la biserică zilnic. !! Ce spuneți dvs, eu nu am experiență și nici nu știu ce să spun dar dumneavoastră care ați auzit și văzut multe lucruri un cuvânt pentru întrebarea mea prostească se poate găsi la dvs. sănătate!
Nu, nu vreau sa păcătuiesc legat de întrebarea mea ci voiam că acest ieșit să fie un ieșit în care să cunosc persoana, sa ii fiu alaturi, să meargă cu mine la biserica, și să ne cunoaștem bine și să sperăm la căsătorie. Vă dați seama ce bucurie sa vad persoana iubita că merge la Sfânta liturghie cu mine, și nu nu mai.
A luat vreun ortodox atitudine față de aceste orori expuse în plin centrul capitalei? https://danielvla.wordpress.com/2023/09/01/blasfemie-la-adresa-mantuitorului-si-a-maicii-sale-la-expozitia-art-safari-bucharest-2023-de-la-palatul-dacia-romania-pe-strada-lipscani/






